Urmărește-ne pe:

Comunitatea Elite Dangerous România

Prințesa Aisling „A Înțeles Riscul de a Vorbi”

Congresul Votează Împotriva Contravenției Lui Hudson

Moțiunea președintelui Zachary Hudson de a-i permite să servească un al doilea mandat a fost respinsă de votul Congresului.

Propunerea ar fi abrogat temporar al 77-lea amendament al Acordului Federal, care stabilește un mandat prezidențial maxim de opt ani. O majoritate restrânsă a votat pentru a nu accepta această modificare a constituției Federației.

Președintele Hudson s-a adresat Congresului după anunțarea rezultatului:

„Principiile democratice ale Federației sunt primordiale, așa că accept decizia acestei Camere. Sper doar că perturbarea cauzată de o schimbare a conducerii să nu slăbească capacitatea noastră de a face față provocărilor actuale. Cu toată convingerea spun că partidul republican va obține victoria în războiul în curs și va menține securitatea la granițele noastre. Intenționez să-l susțin pe următorul candidat republican cât pot de mult.”

Acest rezultat confirmă faptul că administrația președintelui Hudson se va încheia oficial la scurt timp după alegeri, care se așteaptă să aibă loc în iunie, dar fără o dată oficială stabilită. Cu toate acestea, având în vedere numeroasele sale legături comerciale și militare, Hudson va rămâne o figură politică puternică, cu o bază de susținători loiali.

Candidații pentru noul președinte al Partidului Republican au început să facă lobby pentru sprijin. Primii sunt trei membri seniori ai cabinetului lui Hudson: vicepreședintele Jerome Archer, secretarul de stat Lana Berkovich și marele avocat Edwin Espinosa. Congresmanul Thandeka Qwabe a fost nominalizat și el în ciuda relativei sale lipse de experiență.

Candidații Partidului Liberal, președintele din umbră Felicia Winters și colega sa Isolde Rochester, și-au lansat campania prezidențială. Mai mulți candidați independenți contestă cele două partide politice principale, dar doar celebrul antreprenor Zachary Rackham este privit ca o amenințare serioasă.