Urmărește-ne pe:

Comunitatea Elite Dangerous România

Subiectul D-2 Pleacă Într-o Misiune Singuratică

Subiectul D-2 Pleacă Într-o Misiune Singuratică

Misterul înconjoară dispariția neașteptată a lui Seo Jin-ae, care se pare că a părăsit unitatea în care stătuse.

Profesorul Alba Tesreau a oferit o declarație presei:

„Sănătatea mentală și fizică a lui Seo Jin-ae s-a îmbunătățit în ultimele trei luni, disconfortul cauzat de implantul ei cortical s-a redus semnificativ. În această după-amiază, am aflat că ea nu a participat la o programare de terapie de rutină și în curând s-a descoperit că a părăsit complet instituția. Cumva, Seo a reușit să plece fără să-și înregistreze ID-ul la punctul de intrare principal.”

„Inițial m-am temut că a fost răpită de agenții Azimuth, trimiși de compania care a supus-o la proceduri neurochirurgicale oribile. Dar am primit curând un comunicat cu întârziere de la Seo, care explica că plecarea ei a fost voluntară. Ea mi-a oferit din inimă mulțumiri mie și altor foști membri Aegis pentru ajutorul nostru, dar a declarat: „Am treabă neterminată cu Salvation”.

„Nu știu la ce se referă asta, din moment ce Salvation a murit în HIP 22460. Seo este o persoană încăpățânată și hotărâtă, care preferă clar să opereze singură. Totuși, cred că nu ar trebui să călătorească fără protecție. Capacitatea ei de a interpreta acțiunile Thargoide ar putea face din ea o țintă pentru cei care îi fac rău. Îi îndemn pe oricine o întâlnește să alerteze autoritățile locale.”

Azimuth Biotech a oferit un răspuns din partea directorului Nassim Qadir, șeful diviziei de cercetare medicală a corporației:

„Această activitate neregulată a doamnei Seo prezintă caracteristici tipice de amăgire și obsesie paranoică pentru Salvtion, a cărei moarte a fost confirmată de rapoartele martorilor oculari. Trebuie să ne întrebăm la ce tip de „ajutor medical” a fost supusă, dacă a forțat-o să fugă în acest mod. Ea ar primi îngrijiri terapeutice mult mai eficiente la unitățile noastre.”