Urmărește-ne pe:

Comunitatea Elite Dangerous România

Titanul Cocijo Este Vulnerabil În Sistemul Solar

Ultimul Titan Thargoid rămas, Cocijo, este acum vulnerabil la atac în urma unui efort concentrat al forțelor AX.

Forțele Thargoide au fost împinse înapoi din sistemele din jurul Sol-ului, unde Titanul Cocijo este în prezent pe orbită deasupra Pământului. Lipsa de sprijin din partea acestor sisteme, ca și în cazul altor titani anterior, l-au lăsat pe Cocijo expus unui atac direct.

Aden Tanner, consilier militar special al Aegis, a oferit următoarea actualizare prin intermediul tuturor fluxurilor de știri federale:

„Aceasta este șansa noastră de a pune capăt invaziei Thargoide odată pentru totdeauna. După doi ani de luptă, sacrificii și vitejie, piloții noștri și-au riscat din nou viața pentru a proteja omenirea de cea mai mare amenințare pe care a cunoscut-o poporul nostru vreodată.”

„Avem încă mulți piloți acolo – mulți dintre care au luptat încă de la sosirea primului Titan. Dacă poți, ei ar avea nevoie sprijinul tău. Navele echipate cu Thargoid Pulse Neutralizer, Caustic Sink Launchers și un Guardian Nanite Torpedo Pylon vor fi capabile să navigheze în Maelstromul din jurul lui Cocijo pentru a lovi orificiile de căldură ale Titanului, forțând în cele din urmă o stare de topire.”

Piloții care doresc să se alăture luptei împotriva Titanului Cocijo ar trebui să-și echipeze navele în consecință și să se alăture Bătăliei Pentru Sol. Scanerele Aegis vor înregistra orice daune provocate lui Cocijo de către nave individuale, astfel încât piloții nu vor trebui să se înregistreze într-un port înainte de participare.